Ce este astmul?

Astmul este o boală inflamatorie cronică a bronhiilor (căilor aeriene), care, la indivizii cu predispoziţie, determină obstrucţia (blocarea) fluxului de aer, reversibilă sub tratament, sau spontan şi cu creşterea sensibilităţii căilor aeriene la diverşi stimuli (alergeni, aer rece, aspirină, efort fizic etc.). Se estimează că 5-10 % din populaţie prezintă simptome care se încadrează în diagnosticul de astm bronşic, cu creştere lentă a numărului de cazuri în ultimii 30 de ani.

Factorii de risc

Factorii de risc pot fi grupaţi în patru categorii:

• factori predipozanţi (responsabili de susceptibilitatea la boală),

• factori cauzali (care iniţiază boala la un individ anterior neastmatic, acţionează asupra indivizilor care au o predispoziţie genetică şi se referă în special la alergeni),

• factorii contributori (cresc posibilitatea apariţiei astmului după expunerea la un factor cauzal, sau cresc susceptibilitatea la astm ) şi

• factori declanşatori (precipită exacerbările; sunt condiţii care produc o agravare acută a astmului la o persoană deja suferindă).

Factori predispozanţi

Cel mai important factor predispozant îl constituie atopia, adică producerea unor cantităţi excesive de IgE consecutiv expunerii la pneumalergene. Atopia se găseşte parţial sub control genetic. Încă de timpuriu, poate chiar înainte de naştere, oamenii par a fi fie predispuşi, fie protejaţi de o dezvoltare ulterioară a unui astm. La vârsta de opt ani aproximativ 8% dintre copii prezintă hiperreactivitate bronşică şi alte simptome asociate astmului. Un studiu pe termen lung efectuat de Williams şi McNicol pe cazuri de astm apărute la copii, a arătat că cu cât e mai sever astmul în copilărie, cu atât e mai sever şi în viaţa adultă. Cei cu cele mai grave forme de astm s-au dovedit a fi şi cei mai atopici.

Factori cauzali

• Alergenii domestici. Cei mai frecvenţi sunt acarienii, praful, perii şi fulgii. Crizele generate de aceştia persistă pe tot parcursul anului, sunt frecvent nocturne şi dispar în vacanţe şi în concedii. Praful de casă este, ca şi compoziţie, o mixtură variată de la casă la casă, chiar de la o cameră la alta. Ingredientele cele mai importante sunt scuamele de pe pielea omului, a animalelor de casă, fragmentele de păr uman sau de la animale, dejectele diverselor insecte, particulele din lemnul mobilierului, particulele din umplutura saltelelor, din tapiţerii, bacteriile, ciupercile etc. Ingredientele cele mai alergenice provin din surse umane, animale, insecte: scuame de pisică, păr de câine, gândaci de bucătărie, mucegaiuri, urină de şoarece/şobolan etc. (Vezi şi Alergia la praful de casă)

• Alergenii atmosferici sunt asociaţi frecvent rinitelor alergice având o incidenţă crescută primavara. În rândul lor se găsesc polenurile. (Detalii despre calendarul polenurilor aici)

• Alergenii digestivi sunt variaţi. Aparent, orice aliment poate provoca reacţii alergice la persoane care au dezvoltat o cantitate suficient de mare de anticorpi împotriva antigenelor acestora. Şi totuşi, există categorii de alimente care sunt mai alergene decât altele. În rândul acestora se numără oul (în special albumina), laptele de vacă, fructele de mare, crustaceele, nucile, grâul şi porumbul. O alergie produsă faţă de un component al unei categorii alimentare poate însemna că individul este alergic şi faţă de alte componente ale aceleiaşi categorii.

Conservanţii folosiţi în industria alimentară au de asemenea un rol însemnat în apariţia unor alergii. Multe persoane dezvoltă alergii faţă de acidul salicilic, un component important al multor alimente(Detalii aici) medicamente sau chiar plante medicinale (detalii aici)

Este recunoscut sindromul “restaurantului chinezesc”, care evoluează cu cefalee şi alte simptome produse de glutamatul folosit din abundenţă în bucătăria chinezească. Alergeni reputaţi sunt şi sulfiţii (bisulfitul de potasiu, metabisulfitul de sodiu, sulfitul de sodiu, bisulfitul de sodiu şi dioxidul de sulf) care se utilizează în industria alimentară. Producătorii au obligaţia de a menţiona adaosul acestor substanţe, de obicei prin numere ale UE de la E220 la E227. (Detalii aici) Un aditiv alimentar cu un înalt grad alergen este tartrazina (E102).

Şi alte substanţe dăunătoare sunt conţinute de alimente, substanţe care produc diferite reacţii alergice în organismul consumatorului. Aici se numără unele tipuri de mucegaiuri, drojdii, antibiotice, pesticide şi dejecte ale insectelor. Unii oameni pot prezenta alergii faţă de anumite sortimente de brânzeturi chiar dacă suportă alte produse lactate. De obicei e incriminat un soi de mucegai utilizat în procesul tehnologic corespunzător. (Detalii aici) Unii indivizi reacţionează la resturi din substanţa numită Pyrethrum – un insecticid obţinut din prelucrarea crizantemelor.

• Alergenii profesionali sunt incriminaţi în cazul în care crizele astmatice apar la locul de muncă. Aceste crize dispar complet în weekend sau în concedii.

Această multitudine de alergeni prezenţi aproape peste tot, cu continua apariţie a altora noi, explică creşterea constantă a numărului de cazuri de indivizi cu astm bronşic (în România există peste 1 milion), dar şi alte afecţiuni alergice. De aceea, este necesar un bilanţ alergologic complet la toţi indivizii cu această afecţiune, cu monitorizarea permanentă a bolii prin medicul de familie, medicul alergolog şi cel pneumolog.

Factori contributori

Factori contributori, care cresc posibilitatea apariţiei bolii după expunerea la un factor cauzal. Aceştia sunt numeroşi, cei mai importanţi dintre ei fiind: fumatul, poluarea aerului, dieta, greutatea mică la naştere, infecţiile.

Factori declanşatori

Factori declanşatori, care precipită crizele sau produc o înrăutăţire acută la cineva care suferă deja de această boală. Astfel de factori pot fi: schimbările climatice, stresul emoţional, efortul fizic, aerul rece, aspirina.

Cum se manifestă?

Astmul bronşic se manifestă prin modificări periodice ale respiraţiei, care devine dificilă, aerul intrând relativ uşor în plămâni, dar ieşind cu greutate, deseori sub formă de şuierat. Pacientul tuşeşte şi expectorează cu dificultate o flegmă albicioasă, lipicioasă. Tusea apare mai frecvent noaptea, trezind bolnavul din somn şi îngreunându-i foarte mult expiraţia (partea respiraţiei în care aerul iese din plămâni). Aceste semne apar, de regulă, în crize care cedează uneori spontan şi, de cele mai multe ori, sub tratament. În timpul crizelor, bolnavii sunt speriaţi, pot avea extremităţi cianotice (albastre) şi pot adopta poziţii ce ameliorează respiraţia (aşezat pe marginea patului, corpul aplecat înainte, braţele pe genunchi, sau plasat în faţa ferestrei deschise cu mâinile pe pervaz ). Perioadele dintre crize pot fi fără simptome sau cu simptome de intensitate variată.

Semnele de astm apar la indivizi cu predispoziţie genetică ce se expun la alergeni sau la factori declanşatori ai crizelor. Crizele pot fi periculoase, putând ameninţa viaţa pacienţilor atunci când tratamentul este inadecvat sau absent.

Diagnosticul

Diagnosticul se pune de către medicul pneumolog, pe baza a trei elemente:

1. prezenţa simptomelor într-un anumit context;

2. evidenţierea obstrucţiei bronhice prin probe funcţionale respiratorii (pacientul respiră într-un aparat numit spirometru, după o tehnică anumită);

3. răspuns favorabil la medicamentele bronhodilatatoare.

Testele alergologice (cutanate sau din ser) pot contribui la identificarea factorului cauzal alergic.

Tratamentul astmului

Astmul bronşic este, în prezent, considerat o boală cronică, al cărei tratament se administrează, de regulă, toată viaţa.

Orice pacient care are simptome compatibile cu diagnosticul de astm va parcurge, sub directa coordonare a medicului, următoarele etape:

1. Stabilirea formei de astm şi încadrarea ei, împreună cu descoperirea factorilor cauzatori şi declanşatori ai bolii;

2. Terapia medicamentoasă, care urmăreşte reducerea inflamaţiei bronhice prin administrarea continuă de antiinflamatoare pe cale inhalatorie (sub formă de pulberi fine, spray-uri etc.) şi tratamentul rapid al simptomelor cu medicamente ce dilată bronhiile, administrate pe cale inhalatorie sau orală;

3. Însuşirea tehnicii corecte de inhalare;

4. Prevenirea exacerbărilor prin reducerea agenţilor provocatori, după efectuarea testelor alergologice;

5. Educarea pacientului (în scopul cunoaşterii tipului de boală şi a acceptării ei, pentru deprinderea corectă a tehnicii de administrare pe cale inhalatorie a medicamentelor şi recunoaşterea posibilelor efecte secundare, dar şi pentru o inserţie cât mai adecvată în familie şi societate).

Monitorizarea evoluţiei

O modalitate eficientă de monitorizare a bolii, realizată la domiciliu, este folosirea debitmetrelor portabile. Acestea sunt aparate din plastic, ieftine şi de construcţie simplă, cu ajutorul cărora poate fi măsurat un parametru al funcţiei pulmonare, a cărui cunoaştere poate fi utilă în aprecierea eficienţei terapiei şi a iminenţei unei crize. Pacientul va folosi aparatul de două ori pe zi şi va nota într-un carneţel valorile găsite, putând ajusta dozele atunci când funcţia pulmonară se deteriorează. Aceasta îi permite să se prezinte la medic înainte de instalarea unei crize care poate fi ameninţătoare de viaţă. Debitmetrele moderne au valorile dispuse într-un sistem de culori uşor de citit, de la verde (zonă de siguranţă), la galben (zona de alarmă) şi roşu (zonă de pericol).

Boală cronică, relativ frecventă, astmul bronşic trebuie evaluat şi tratat timp îndelungat, uneori toată viaţa, după scheme moderne şi monitorizat de o echipă formată din pacient – medic de familie – medic pneumolog.